Ce copaci plantăm pentru Doamna E.?
Doamna E. și-a făcut lumea să meargă mai departe în fiecare zi a celor 96 de ani ai ei. După ce a rămas singură, a început să își facă de lucru pe stradă, măturând în fața casei, și să intre...
Doamna E. și-a făcut lumea să meargă mai departe în fiecare zi a celor 96 de ani ai ei. După ce a rămas singură, a început să își facă de lucru pe stradă, măturând în fața casei, și să intre...
Azi dimineață, când mă spălam pe dinți, am observat că părul din față e mai rar decât înainte. Se vede doar la lumină puternică și albă, dar chiar și așa… Mama zice că la vârsta asta ar trebui să fiu...
Bunicul B. parcă oficia o liturghie. Cu privirea în pământ, frământa în mâini cartofii fierţi şi calzi pe care îi arunca unul câte unul în găleata cu apă dezmorţită în care pusese dinainte o oală cu lapte, patru pumni şi...
Un oraș aproape nordic, spartan, parcă glazurat, nicidecum încălzit de luminițele de Crăciun. Inspiră adânc. Era cazul să se calmeze, să nu mai fie așa de tare dată peste cap. Nu era nici primul, nici ultimul job pierdut, trebuia să-și...
Ultimul om de pe pământ e un amnezic care trebuie să își recompună întreaga existență doar din bilete vechi, albume foto și obiecte uitate aiurea prin casă. ]]>
Revoluția română a fost cât se poate de autentică, este verdictul profesorului Dennis Deletant - care a predat 10 ani inclusiv la prestigioasa Universitate Georgetown -, dar a fost deturnată de o garnitură de conducere pro-sovietică. ]]>
DN Agrar Group demarează operaţiunile la cea de-a doua unitate automatizată de compostare a gunoiului de grajd, amplasată în cadrul fermei Lacto Agrar, o investiţie de 1,7 milioane euro, şi anunţă că a decis să înceapă demersurile pentru admiterea la...
În final, cauza Danileț v. România privește două postări din 2019 care, citite prin lentila lui decembrie 2025, par niște nimicuri (nu sunt, însă). Acum avem magistrați care s-au ridicat și au vorbit on the record, în ultima săptămână –...
„Și, vă doriți copii?” e întrebarea de care m-am lovit la un interviu de angajare într-o companie „respectabilă” din domeniul agriculturii. După ce a scris despre cele întâmplate în PressOne, a primit zeci de mărturii de la femei care au...
Într-un an marcat de femicide violente, autoritățile, la presiunea societății civile, s-au întrecut în declarații și inițiative privind siguranța femeilor. Cu toate acestea, în proiectul de lege depus la Parlament, femicidul nu apare ca o infracțiune de sine stătătoare. ]]>
Scandalul Păun–PSD nu este despre cine a pierdut alegerile în București. Este despre falimentul unui model de reprezentare politică și despre eșecul statului român de a garanta cetățenie reală tuturor. ]]>
Țeapă, Țeapă, Țeapă este un serial audio produs de Alex Lungu și găzduit de PressOne, în care veți afla adevărul din spatele uneia dintre cele mai frecvente scamatorii, care atrage românii în capcană prin oferte tentante de muncă.]]>
Cei care amplasează ilegal panouri publicitare în București funcționează ca o caracatiță urbană. Când primăriile taie un braț – prin notificări, dosare și, uneori, chiar dezmembrarea câte unui panou – alte cuburi, prisme și bannere apar în alte zone aglomerate...
Aflat la nici douăzeci de kilometri de Ipoh, al treilea cel mai mare oraș din Malaezia, se găsește Papan, un „orășel pierdut în timp”, cum a mai fost numit, în care fantomele a peste un secol de istorie se văd...
Rămânem cu o întrebare apăsătoare după episodul de „apărare a justiției” de joi, 11 decembrie, pus în scenă de președinta Curții de Apel București, Liana Arsenie: câte schelete se mai află prin dulapurile justiției? ]]>
Aproape 200 de magistrați s-au solidarizat cu dezvăluirile documentarului Recorder, în timp ce CSM pare a fi scindat între secția de judecători și cea de procurori. În acest context, cine poate reforma cu adevărat sistemul judiciar? ]]>
Conform celor mai recente date Eurostat, o femeie din România petrece, în medie, peste cinci ore pe zi pentru a avea grijă de familie și casă. În acest context, am ieșit în stradă să aflăm cum se împarte munca pentru...
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat miercuri că a folosit "cuvinte destul de dure" în cursul conversaţiei telefonice avute mai devreme cu omologul său francez, Emmanuel Macron, prim-ministrul britanic, Keir Starmer, şi cancelarul german, Friedrich Merz, relatează AFP. Ucraina a...
Statul australian Queensland, cel mai mare producător de cărbune al ţării, a abandonat o serie de obiective privind energia regenerabilă, atrăgându-şi critici din partea ecologiştilor care au numit această mişcare un "pas periculos înapoi", relatează AFP.
Pe măsură ce trec zilele, este tot mai puțin probabil că premierul Bolojan și cei care par a fi doritori de reformă să înțeleagă că singura lor forță stă în electorat, nu în rețelele mafiote pe care tocmai ei trebuie...
Pacienții cu cancer au nevoi psihologice particulare, de aceea cei care lucrează cu ei ar trebui să aibă o formare în psiho-oncologie, specializare care va fi obligatorie din 2026 pentru cei care vor oferi servicii prin Casa de Asigurări. Doar...
Airbus SE (simbol bursier: AIR) a anunțat astăzi că a finalizat tranzacția cu Spirit AeroSystems pentru achiziționarea activelor industriale dedicate programelor sale pentru aeronave comerciale.
România are cele mai scăzute competențe digitale din UE, ceea ce adâncește vulnerabilitatea socială și inegalitățile. Problema reală este lipsa alfabetizării digitale autentice, nu infrastructura.]]>
Cu peste 35% din voturile exprimate la alegerile locale parțiale, Ciprian Ciucu, PNL, este noul primar general al Capitalei. În acest context, PressOne analizează promisiunile făcute de acesta în campania electorală și șansele ca ele să se îndeplinească. ]]>
În duminica alegerilor pentru Primăria Capitalei, PressOne a fost într-o secție de vot din Sectorul 3 pentru a vedea cum decurge procesul electoral. ]]>
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ţine sub control materiale radioactive provenite din dezastrul din 1986, nu îşi mai poate îndeplini funcţia principală de siguranţă din cauza daunelor provocate...
Pasionații de infrastructură au postat imagini comparative cu progresul UMB în doar 15 zile la lotul 1 din Autostrada A7 Focșani - Bacău, cu focus pe punctele critice precum pasajele.
Asociația Daisler vă așteaptă în acest weekend cu activități faine în centrul Clujului. Mai sunt doar trei zile în care clujenii pot descoperi orașul prin lumină în cadrul Lights On Romania și se pot bucura de Celălalt Târg de Crăciun,...
În România, doar 4% dintre români sunt asigurați în baza unei asigurări voluntare de sănătate, arată Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Însă trendul este unul crescător.]]>