Știai că…
Cu un cont gratuit Briefed alegi sursele, categoriile și cuvintele cheie care te interesează și îți aranjezi feed-ul exact după gusturile tale. Fără zgomot, doar știrile relevante pentru tine.
Călin Georgescu, la Curtea de Apel București pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea de mercenari a lui Potra

Călin Georgescu, la Curtea de Apel București pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea de mercenari a lui Potra

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, mercenarul Horaţiu Potra, fiul şi nepotul acestuia, precum şi ceilalţi inculpaţi din dosarul în care aceştia sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor vor fi aduşi, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde un judecător va analiza, în cameră preliminară, probe şi înscrisuri depuse la dosar, urmând să se stabilească dacă poate începe judecarea pe fond a dosarului. La termenul din 22 decembrie 2025, judecătorul de cameră preliminară a încuviinţat cererea formulată de Horaţiu Potra privind depunerea la dosar a unui stick de memorie care conţine două înregistrări video şi a dispus citarea unui martor-asistent la percheziţia din 26 februarie 2025 de la locuinţa din Mediaş a lui Potra.

Citeste mai mult

Cum ti s-a parut aceasta stire?

Acoperire in alte surse

Identifica daca acelasi eveniment a fost relatat si de alte publicatii.

FOTO VIDEO Călin Georgescu, la Curtea de Apel București pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra / Sute de persoane au venit să-l susțină pe fostul candidat extremist la alegerile prezidențiale

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu s-a prezentat miercuri la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat alături de gruparea mercenarului Horaţiu Potra de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, transmite Agerpres. Sute de persoane au venit ca...

Georgescu, Potra şi ceilalţi 20 de inculpaţi acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, aduși la Curtea de Apel Bucureşti / Când e următorul termen în dosar

Georgescu, Potra şi ceilalţi 20 de inculpaţi acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, aduși la Curtea de Apel Bucureşti / Când e următorul termen în dosar

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, mercenarul Horaţiu Potra, fiul şi nepotul acestuia, precum şi ceilalţi inculpaţi din dosarul în care aceştia sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi de nerespectarea regimului armelor…

Noi audieri în dosarul "Lotul Georgescu" la Curtea de Apel București pentru acuzații de atac la ordinea constituțională. Când este următorul termen

Noi audieri în dosarul "Lotul Georgescu" la Curtea de Apel București pentru acuzații de atac la ordinea constituțională. Când este următorul termen

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, mercenarul Horațiu Potra, fiul și nepotul acestuia, precum și ceilalți inculpați din dosarul în care aceștia sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor au fost duși...

Ultimul calcul: 16.06.2026 03:46