Emmanuel Macron după discuţiile cu Donald Trump: "Statele Unite doresc să obțină un armistițiu"
"Obiectivul american este acela de a obţine o încetare a focului" în Ucraina, a declarat preşedintele Emmanuel Macron după convorbirea cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump. În ceea ce priveşte, "problemele teritoriale care intră sub jurisdicția Ucrainei, acestea nu pot fi negociate decât de președintele Ucrainei", a adăugat Emmanuel Macron. Liderul de la Élysée a participat alături de alţi lideri la discuţii în sistem de videoconferinţă cu preşedintele american, Donald Trump. Prezent la discuţii a fost şi liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, aflat în capitala Germaniei.