Fostul șef al Vămii Constanța Sud și adjunctul său, reținuți într-un dosar de corupție. Cum ar fi încasat mita
Un nou scandal de corupție zguduie Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud. Fostul șef al instituției, Octavian Lică Parfenie, și adjunctul său, Christian Gudu, au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar de luare de mită, anunță vineri, 6 martie, Direcția Națională Anticorupție (DNA). Cei doi urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.