„S-a terminat cu NATO dacă Trump invadează Groenlanda”. Danemarca avertizează că amenințările SUA trebuie „luate în serios”
Alți lideri europeni și-au anunțat susținerea pentru Danemarca
Lumina e stinsă între 20:00 – 23:00
Mesajul reapare o dată la 12 ore, cât ține alerta energetică.
Alți lideri europeni și-au anunțat susținerea pentru Danemarca
Identifica daca acelasi eveniment a fost relatat si de alte publicatii.
Dacă președintele american Donald Trump invadează Groenlanda aceasta va însemna sfârșitul NATO, a avertizat premierul danez Mette Federiksen. Trump, care săptămâna trecută a intensificat amenințările de a prelua controlul asupra teritoriului danez autonom din Arctica, ar trebui luat „în serios...
Şefa guvernului danez Mette Frederiksen le-a cerut duminică SUA "să înceteze ameninţările lor contra unui aliat istoric", după noi declaraţii ale lui Donald Trump care a spus că SUA au "în mod absolut nevoie" de Groenlanda, informează AFP.
Lideri ai principalelor puteri europene și-au exprimat marți sprijinul pentru Danemarca și Groenlanda într-o declarație comună, afirmând că insula arctică aparține poporului său, după interesul reînnoit manifestat de președintele american Donald Trump pentru preluarea teritoriului…
Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Groenlanda aparţine Danemarcei şi că NATO ar putea discuta despre consolidarea protecţiei sale, dacă va fi nevoie, informează Reuters.
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a declarat luni, 5 ianuarie, că, în opinia sa, președintele american Donald Trump vorbește serios atunci când spune că vrea să preia Groenlanda, ea reiterând că atât Copenhaga, cât și Groenlanda au respins în mod clar...
Dacă preşedintele SUA, Donald Trump, invadează Groenlanda, acest lucru va însemna sfârşitul NATO, a avertizat într-un interviu liderul danez Mette Frederiksen. Trump, care şi-a intensificat ameninţările de a prelua controlul asupra teritoriului danez autonom din Arctica, ar trebui luat „în...
Prim-ministrul Danemarcei Mette Frederiksen a declarat că, dacă Donald Trump ar ataca Groenlanda, acest lucru ar însemna sfârșitul Alianței Nord-Atlantice, potrivit Bloomberg.
Președintele venezuelean Nicolas Maduro urmează să apară luni în fața unui tribunal american, după ce a fost capturat în weekend de forțele SUA, președintele Donald Trump lăsând deschisă posibilitatea unei noi incursiuni dacă Statele Unite…