Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO
Tribunalul Bihor a decis ridicarea sechestrului de 6,4 milioane de euro pus pe averea familiei Pașca și patrimoniul Asociației Dumbrava.
Lumina e stinsă între 20:00 – 23:00
Mesajul reapare o dată la 12 ore, cât ține alerta energetică.
Tribunalul Bihor a decis ridicarea sechestrului de 6,4 milioane de euro pus pe averea familiei Pașca și patrimoniul Asociației Dumbrava.
Identifica daca acelasi eveniment a fost relatat si de alte publicatii.
Tribunalul Bihor a ridicat sechestrul record în valoare de peste 6 milioane de euro pus pe conturile și bunurile lui Viorel Pasca și ale familiei sale. Acesta, dar și soția și copiii săi, sunt acuzați că ar fi gestionat o...
Tribunalul Bihor a ridicat, vineri, sechestrul în valoare de peste 6 milioane de euro instituit asupra conturilor și bunurilor lui Viorel Pasca și ale familiei sale, acuzați că ar fi gestionat o rețea de cămine ilegale în localitatea Dumbrava, județul...
În dosarul Viorel Pașca, Tribunalul Bihor a admis contestațiile și a dispus ridicarea sechestrului DIICOT privind centrele din Bihor.
Judecătorii din Bihor au ridicat, astăzi, sechestrul pus pe averea lui Viorel Pașca, patronul caselor în care erau cazați oameni nevoiași. Pașca a fost acuzat de procurorii DIICOT că a exploatat oamenii care să le ia pensiile sau ajutoarele de...
Tribunalul Bihor a dispus ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii instituite de DIICOT asupra bunurilor și banilor familiei lui Viorel Pașca, în cadrul „Dosarului Dumbrava”. Decizia instanței este definitivă. Articolul Tribunalul Bihor ridică toate sechestrele puse pe averea lui Viorel Pașca și...
Tribunalul Bihor a dispus vineri ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii instituite de DIICOT în dosarul penal care îi vizează pe Viorel Paşca şi Asociaţia „Dumbrava DPG”, în dosarul azilelor ilegale. Decizia, definitivă, vine după contestaţiile formulate de avocaţii de la Societatea...
Avocatul lui Viorel Pașca susține că Tribunalul Bihor a decis definitiv să ridice sechestrele impuse de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Teorism (DIICOT) în dosarul azilelor ilegale.
Avocatul lui Viorel Pașca susține că Tribunalul Bihor a decis definitiv să ridice sechestrele impuse de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Teorism (DIICOT) în dosarul azilelor ilegale.
Tribunalul Bihor a dispus vineri, 14 august, ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii instituite de DIICOT în dosarul în care Viorel Pașca, membri ai familiei sale și Asociația „Dumbrava DPG – Dumnezeu Poartă de Grijă” sunt cercetați pentru trafic de persoane și...