Nicușor Dan
Pe scurt
Prezența în presă, lună de lună
Apare în aceleași articole cu
Toate articolele despre Nicușor Dan
Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor magistraților. Ce mesaj a transmis președintele despre echitate și ce promisiuni le face magistraților
Nicușor Dan a anunțat, într-o postare publicată în această dimineață, promulgarea legii privind pensiile magistraților, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Mesajul șefului statului pune accent pe echitate, încredere publică și pe rolul […]
Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților: „Un gest de echitate așteptat de societate”
Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri că a promulgat legea referitoare la pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei CCR.
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea reformei pensiilor magistraților. România ar putea debloca astfel cele 231 de milioane de euro din PNRR
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, deschizând calea pentru ca România să încerce obținerea celor 231 de milioane de euro aferente din PNRR aferente jalonului acestei...
Nicușor Dan a promulgat legea referitoare la pensiile magistraților
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri, că a promulgat legea referitoare la pensiile magistraţilor. El apreciază că ”recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră”. ”Am promulgat în această dimineață legea privind pensiile...
BREAKING Președintele Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților
Președintele Nicușor Dan a promulgat în această dimineață legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. „Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Încrederea cetăţenilor...
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor magistraților: „Un gest de echitate așteptat de societate”
Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri dimineață pe pagina sa de Facebook că a promulgat legea privind pensiile magistraților, actul normativ primind undă verde după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. În mesaj, oficialul a subliniat importanța acestei măsuri,...
Preşedintele Nicușor Dan a promulgat legea care taie pensiile magistraţilor
"Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii e un gest de echitate", a scris Președintele
Nicușor Dan a promulgat legea care desființează pensiile speciale ale magistraților. „Este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră”
Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri dimineață, 27 februarie, că a promulgat legea privind pensiile magistraților.
Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor magistraților: "Un gest de echitate, așteptat de societatea noastră"
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a promulgat, vineri dimineață, legea privind pensiile magistraților, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.
Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților: „Îi asigur că munca lor este respectată”
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri dimineață legea privind pensiile magistraților, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, a anunțat acesta pe contul său de Facebook. „Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii…
Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților la două luni după ce Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea și după amânările de la CCR
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri, 27 februarie, legea care taie pensiile speciale ale magistraților, adoptată de Guvernul Bolojan în Parlament în decembrie 2025, contestată apoi la CCR și tergiversată la Curtea Constituțională timp de două luni. Este vorba despre...
Nicușor Dan a ppromulgat legea privind reforma pensiilor magistrailor
Președntele Niculor Dan a promulgat vineri dimineață legea privind reforma pensiilor din justiție.
Cristian Tudor Popescu nu pricepe atitudinea lui Nicușor Dan: „S-a dus la Trump ca să fie batjocorit, dar a lipsit de la Kiev”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu nu înțelege de ce președintele Nicușor Dan nu a mers în Ucraina la împlinirea a 4 ani de la războiul declanșat de Rusia, dar în schimb a fost la Donald Trump în SUA, unde „a fost...
Consilierul lui Nicușor Dan recomandă PSD-ului să nu blocheze bugetul. "Nu putem fi o țară serioasă care își adoptă bugetul pe anul curent în luna mai" VIDEO
Radu Burnete, consilier prezidențial pentru probleme economice, spune că bugetul României nu ar trebui să fie blocat de solicitări precum pachetul de solidaritate propus de PSD.
CCR a motivat decizia în cazul legii de modificare a pensiilor magistraților. Documentul, publicat în Monitorul Oficial
Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat joi, 26 februarie, motivarea în cazul deciziei prin care a declarat constituțional proiectul privind pensiile magistraților. Motivarea a fost publicată în Monitorul Oficial, legea de modificare a pensiilor magistraților urmând să ajungă la...
Decizia CCR care admite reforma pensiilor magistraților a fost publicată în Monitorul Oficial. Legea va ajunge la președintele Nicușor Dan, pentru a fi promulgată
Decizia Curții Constituționale a României (CCR) nr. 153 din 18 februarie 2026 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1, 2 și 4, ale art. III pct. 1 și 2, ale art. IV și ale art. V...
Băsescu: „Ceea ce se vede sunt blocajele pe care le creează în general PSD-ul”. Ce ar trebui să facă Nicușor Dan, în viziunea fostului președinte
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că blocajele din coaliția de guvernare sunt generate cu precădere de PSD, iar președintele Nicușor Dan nu poate face decât să încerce să mențină coaliția în condiții de lucru. […]
Traian Băsescu spune care este singurul lucru pe care îl poate face Nicușor Dan în legătura cu actuala criză din coaliție
Traian Băsescu a vorbit la Digi24 despre ce rol ar putea juca președintele în legătură cu actuala criză din coaliție. Fostul președinte a spus că „singurul lucru pe care îl poate face Nicușor este ceea ce face”.
De ce este constituțională reforma pensiilor magistraților. Motivarea Curții Constituționale / Președintele Nicușor Dan poate promulga legea în 10 zile
Curtea Constituțională a publicat joi motivarea decizia prin care a respins sesizarea Înaltei Curți cu privire la legea privind reforma pensiilor magistraților, pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. Președintele Nicușor Dan poate promulga legea în 10 zile. Instanța de...
Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei privind reforma pensiilor magistraților. Nicușor Dan are liber la promulgare
Monitorul Oficial al României a publicat joi seară Decizia nr. 153 din 18 februarie 2026 a Curții Constituționale a României (CCR) de respingere a obiecției de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) împotriva legii privind pensiile...
Nicușor Dan, un președinte care a pariat pe o șapcă MAGA
În cei 35 de ani de la prăbușirea comunismului, România n-a reușit să iasă din doctrina neo-securistă gândită de Ion Iliescu, Silviu Brucan și Virgil Măgureanu de suspiciune față de vecini, priviți etern ca o amenințare la integritatea teritorială, un...
Decizia CCR pentru pensiile magistraților a fost publicată. Când poate promulga Nicușor Dan legea
Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat joi motivarea deciziei din 18 februarie prin care validează constituționalitatea noului proiect al Guvernului Bolojan privind pensiile magistraților. Următorul pas este promulgarea legii de către președintele Nicușor Dan, relatează Digi 24. Înainte de...
CCR a publicat motivarea deciziei privind pensiile magistraților. Nicușor Dan poate promulga legea. Ce spun judecătorii în opinia concurentă și cea separată
Curtea Constituțională a publicat, joi, motivarea deciziei din 18 februarie prin care a stabilit că noua lege asumată de Guvernul Bolojan privind reforma pensiilor magistraților este constituțională. Săptămâna trecută, judecătorii Curţii Constituţionale au respins, după două luni şi cinci amânări,...
Întrebări frecvente despre Nicușor Dan
Câte articole s-au scris despre Nicușor Dan?
Briefed a agregat 22.962 articole care îl menționează pe Nicușor Dan, publicate de 30 surse din România între 11.05.2025 și 03.08.2026. Numărul acoperă doar articolele preluate prin fluxurile RSS la care Briefed este abonat.
Ce publicații scriu despre Nicușor Dan?
Publicațiile care au scris cel mai mult despre Nicușor Dan, cu numărul de articole agregate de Briefed: Ziare.com (3.295), Digi24 (2.341), B1 TV (1.864), G4 Media (1.809), Antena 3 (1.763).
Cât de des apare Nicușor Dan în presă?
În ultimele 30 de zile au apărut 1.620 articole care îl menționează, dintre care 191 în ultimele 7 zile.
Cine mai apare în aceleași articole cu Nicușor Dan?
Personalitățile menționate cel mai des în aceleași articole, cu numărul de apariții comune: Ilie Bolojan (2.244), George Simion (1.354), Sorin Grindeanu (678), Ciprian Ciucu (309), Dominic Fritz (293). Apariția comună înseamnă doar că două nume figurează în același articol, nu o legătură între ele.
Care sunt cele mai recente articole despre Nicușor Dan?
Cele mai recente articole preluate: „Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraţilor: Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră” (Ziarul Financiar, 27.02.2026); „Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor magistraților. Ce mesaj a transmis președintele despre echitate și ce promisiuni le face magistraților” (B1 TV, 27.02.2026); „Nicușor Dan a promulgat legea privind pensiile magistraților: „Un gest de echitate așteptat de societate”” (Adevarul, 27.02.2026).
Cum este construită pagina
- Un articol ajunge aici dacă numele complet apare în titlul sau în descrierea preluată din fluxul RSS al publicației. Nu analizăm conținutul integral al articolelor și nu îl reproducem.
- Cifrele acoperă doar fluxurile RSS la care Briefed este abonat, deci reprezintă un minim măsurat, nu tot ce s-a publicat despre această persoană.
- Pagina nu conține evaluări, scoruri sau caracterizări generate automat. Sunt numărători din arhivă, plus, acolo unde există, o descriere factuală scrisă de un editor. Vezi politica editorială.
- Dacă ești persoana din această pagină și vrei corectarea sau retragerea ei, scrie-ne prin formularul de contact.