Nicușor Dan face apel la „unitate” de Ziua Eroilor: „Nu înseamnă să gândim la fel, ci să ne asumăm împreună direcția”
„Să construim o Românie ancorată în spațiul european și euroatlantic”
„Să construim o Românie ancorată în spațiul european și euroatlantic”
În România este marcată azi Ziua Eroilor. În Capitală fost organizată o ceremonie specială la care a participat și președintele Nicușor Dan. The post Președintele Nicușor Dan, îndemn de Ziua Eroilor: Să lăsăm deoparte ceea ce ne separă și să...
Preşedintele Confederaţiei Concordia, Dan Şucu, a declarat joi că mediul de afaceri nu este de acord cu creşterea de taxe.
Analiză: Nu există o competiție a priorităților partidelor și nimeni nu are soluții miraculoase pentru ieșirea din criză, cel puțin așa rezultă din primele consultări organizate la Cotroceni de Nicușor Dan.
Președintele Nicușor Dan a avut, joi, discuţii cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din România, în încercarea găsirii unor soluții pentru reducerea deficitului bugetar. Oamenii de afaceri i-au transmis președintelui că nu sunt de acord cu creșterea taxelor și au...
Președintele României, Nicușor Dan, a primit joi, 29 mai, la Palatul Cotroceni, o delegație compusă din reprezentanți ai unor organizații ale mediului de business autohton, informează Administrația Prezidențială. Întâlnirea a avut loc în contextul situației economice actuale, care necesită eforturi...
Reprezentanții mediului de afaceri care s-au întâlnit joi cu președintele Nicușor Dan, la Cotroceni, i-au transmis că nu sunt de acord cu creșterea taxelor: „Deficitul trebuie acoperit din tăieri de cheltuieli, nu din creșteri de…
O nouă confirmare a discuției cu Donald Trump a venit din partea președintelui Nicușor Dan, joi dimineață, 29 mai. Mai mult, acesta a declarat jurnaliștilor și că a fost invitat să meargă în Statele Unite.
Preşedintele Nicuşor Dan a avut, joi, discuţii cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din România, în contextul situaţiei economice actuale, care necesită eforturi pentru găsirea unor soluţii constructive care să conducă la reducerea deficitului bugetar, anunţă Administraţia Prezidenţială, scrie News.ro.
Președintele Nicușor Dan a confirmat că a fost invitat să meargă în Statele Unite în timpul discuției telefonice cu Donald Trump.Președintele a fost întrebat de jurnaliști, joi dimineață, despre discuția...
Tânărul ofițer SPP care îl însoțește pe Nicușor Dan face deja furori în mediul online de zile bune. Obsesia nenumăratelor fane de pe rețele sociale a mers mai departe, iar acum este distribuită masiv o...
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), organizaţie reprezentativă la nivel naţional, solicită, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Nicuşor Dan, s susţină reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului, considerând că acest lucru este „o urgenţă naţională”, şi nu „un moft”, în condiţiile...
Președintele Nicușor Dan a declarat joi dimineața că nu crede că un premier tehnocrat este un scenariu favorabil pentru viitorul guvern, având în vedere că “nu are autoritate politică.” Nicușor Dan, despre varianta unui premier […]
Alegerile s-au încheiat. Lecția dată de electorat partidelor a fost receptată de politicienii coaliției de guvernare – zic domniile lor. Din negocierile convocate de președintele Nicușor Dan, în prima zi, pare că unii se pregătesc de corigență, la toamnă, sperând...
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret solicită reînființarea Ministerului Tineretului şi Sportului printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui Nicușor Dan. Organizaţia consideră acest lucru o „urgenţă naţională” în contextul european actual, informează News.ro. Nicușor Dan a primit o cerere urgentă pentru reînființarea...
Președintele Asociației Concordia, Dan Șucu, a declarat joi, după discuțiile Președintelui Nicușor Dan cu oamenii de afaceri, că ei nu sunt de acord cu creșterile de taxe. "Repetăm a zecea oară", a subliniat...
Președintele Asociației Concordia, Dan Șucu, a declarat joi, după discuțiile Președintelui Nicușor Dan cu oamenii de afaceri, că ei nu sunt de acord cu creșterile de taxe. "Repetăm a zecea oară", a subliniat...
Președintele Nicușor Dan a avut azi o întâlnire la Palatul Cotroceni cu reprezentanții mediului de afaceri. Aceștia au făcut declarații la finalul întrevederii și au reiterat faptul că nu sunt de acord cu creșterea taxelor. The post Antreprenorii s-au întâlnit...
Președintele Nicușor Dan a anunțat, după consultările cu partidele, că toate formațiunile au agreat începerea unui proces de reducere a cheltuielilor bugetare și formarea unei comisii în acest sens. El a subliniat că preferă desemnarea unui premier politic, considerând că...
Mediul de afaceri se opune creșterii de taxe, care sunt deja foarte mari, a declarat joi președintele confederației Concordia, Dan Șucu, după consultările de la... © G4Media.ro.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat rezultatele consultărilor cu partidele parlamentare privind reducerile bugetare şi formarea noului guvern, subliniind necesitatea unor măsuri de austeritate şi importanţa unui guvern stabil, anunță agenția de presă News.ro. În urma discuţiilor de 11 de...
Președintele Nicușor Dan a confirmat joi că a fost invitat să meargă la Washington, în timpul discuției telefonice cu Donald Trump. Nicușor Dan confirmă că a fost invitat la Casa Albă Nicușor Dan a fost […]
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că „principala variantă” este formarea unui guvern cu un premier politic. El nu crede că un prim-ministru tehnocrat – ipoteză adusă în discuție de PSD – este „varianta potrivită”.…
Câte articole s-au scris despre Nicușor Dan?
Briefed a agregat 22.933 articole care îl menționează pe Nicușor Dan, publicate de 30 surse din România între 11.05.2025 și 01.08.2026. Numărul acoperă doar articolele preluate prin fluxurile RSS la care Briefed este abonat.
Ce publicații scriu despre Nicușor Dan?
Publicațiile care au scris cel mai mult despre Nicușor Dan, cu numărul de articole agregate de Briefed: Ziare.com (3.292), Digi24 (2.341), B1 TV (1.863), G4 Media (1.807), Antena 3 (1.762).
Cât de des apare Nicușor Dan în presă?
În ultimele 30 de zile au apărut 1.621 articole care îl menționează, dintre care 216 în ultimele 7 zile.
Cine mai apare în aceleași articole cu Nicușor Dan?
Personalitățile menționate cel mai des în aceleași articole, cu numărul de apariții comune: Ilie Bolojan (2.244), George Simion (1.354), Sorin Grindeanu (677), Ciprian Ciucu (305), Dominic Fritz (293). Apariția comună înseamnă doar că două nume figurează în același articol, nu o legătură între ele.
Care sunt cele mai recente articole despre Nicușor Dan?
Cele mai recente articole preluate: „Nicușor Dan face apel la „unitate” de Ziua Eroilor: „Nu înseamnă să gândim la fel, ci să ne asumăm împreună direcția”” (Antena 3, 29.05.2025); „Președintele Nicușor Dan, îndemn de Ziua Eroilor: Să lăsăm deoparte ceea ce ne separă și să ne concentrăm pe ceea ce ne apropie” (TVR, 29.05.2025); „Vocea patronilor Concordia la consultările cu președintele Nicușor Dan: Nu suntem de acord cu creşterea de taxe” (Economica, 29.05.2025).