Adolescent de 15 ani, după gratii după ce a distrus trei maşini în Braşov, pentru o provocare pe Telegram
Un adolescent de 15 ani din Brașov a ajuns după gratii, după ce a distrus trei mașini, în centrul istoric al Brașovului. Băiatul le-a rupt oglinzile şi apoi le-a dat foc, după o provocare pe Telegram. Pentru a-și proba gestul, a transmis live incendiul pe rețelele sociale. Unul dintre păgubiți este fost rector al Academiei Forțelor Aeriene, însă ancheta arată că nu a fost vizat. Băiatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.