Ionuț Moșteanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării după scandalul privind studiile. Radu Miruță, interimar
„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere”, a anunțat Ionuț Moșteanu, vineri, 28 noiembrie, într-o postare pe Facebook. „Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română”, a adăugat ministrul demisionar. Moșteanu a declarat că nu vrea ca scandalul din jurul CV-ului său să se răsfrângă asupra Apărării și asupra decidenților din fruntea țării. Nu ar vrea ca „discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara”, spune el. „România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț”, a mai spus el. Moșteanu a afirmat că, în cele cinci luni ca ministru al Apărării, a respectat „întocmai ce am jurat cu mâna pe Biblie”. El a mai spus că „România este prinsă între unii care au capturat-o și sunt mufați la banii publici și unii care vor să îi dea foc și să o abată de la parcursul proeuropean și euro-atlantic”, fără a da exemple concrete. „La mijloc sunt câțiva oameni buni (buni, nu perfecți) care țin echilibrul și direcția corectă - Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, de multe ori cu sacrificii enorme. Ei merită în continuare sprijinul și încrederea noastră, a tuturor, poate chiar mai mult decât până acum”, a completat Moșteanu. Radu Miruță, ministru interimar la ApărarePremierul Ilie Bolojan a transmis vineri că a luat act de demisia lui Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării și de vicepremier. „Îi mulțumesc pentru activitatea depusă în exercitarea mandatului”, a spus premierul, potrivit unui comunicat al Guvernului. „Îi voi propune președintelui României ca interimatul funcției să fie asigurat de dl Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului”, menționează comunicatul. Președintele Uniunii Salvați România (USR), Dominic Fritz, a declarat că are „un mare respect pentru decizia lui Ionuț Moșteanu de a se retrage din funcția de ministru al Apărării Naționale”. „A fost un ministru integru, implicat și respectat de parteneri internaționali. Îi mulțumesc pentru că a ajutat România, cu toată energia lui, în vremuri periculoase. Programul SAFE, prin care vom investi peste 16 miliarde de euro în înzestrarea Armatei în următorii ani, s-a negociat cu succes și datorită lui”, a spus el. Fritz a completat că îl știe pe Moșteanu și că împreună „am trecut prin bune și grele”. „Este un om corect, un tată mândru și a ales să se implice cu curaj atunci când alții au preferat să nu se expună. USR va rămâne neclintit în apărarea unei Românii europene, prospere și sigure”, a adăugat președintele partidului. Problema studiilorZiarul Libertatea a relatat săptămâna aceasta că ministrul Ionuţ Moşteanu a scris în primul CV oficial, scris în urmă cu un deceniu, când a devenit membru în Consiliul de Administrație al TAROM, că a făcut studiile la Universitatea Athenaeum, între anii 1996-2000. La acel moment, aceasta era singura diplomă universitară pe care Moșteanu spunea că o deţine și, conform documentului, el ar fi absolvit specializarea „Management”. În CV-ul completat pentru TAROM, nu e menționată deloc Universitatea Bioterra, care va apărea mai târziu, pentru același interval de timp. Universitatea Athenaeum a răspuns, potrivit ziarului, că Ionuț Moșteanu nu a fost vreodată înmatriculat ca student acolo. În plus, instituția spune că „specializarea Management a fost autorizată provizoriu în cadrul Universităţii Athenaeum din Bucureşti abia în anul 2020, în intervalul 1996-2000 programul de studii respectiv nefuncţionând în cadrul universităţii noastre”. Joi, 20 noiembrie, Ionuț Moșteanu (în vârstă de 52 de ani) a recunoscut informația și a publicat, pe Facebook, o diplomă de licenţă la Universitatea Bioterra, Facultatea de Inginerie şi Management Agroturistic. Ministrul a spus că menționarea Universității Athenaeum în CV-ul său a fost făcută din grabă. „Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta, îmi cer scuze”, a spus Moșteanu. El și-a reiterat parcursul educațional: „Am intrat pe locul 45 la Automatică în 1992. În anul II m-am apucat de muncă pentru a mă întreține, nu am mai terminat. M-am apucat de o nouă facultate, dar nu a fost atunci o prioritate pentru mine să dau licența, nu mi-a trebuit niciodată diploma în joburile private și în antreprenoriat. Am continuat să învăț în fiecare zi și încă o fac. Am finalizat facultatea în 2015 cu examenul de licență și am obținut diploma la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, Profil - inginerie economică, Specialitatea - inginerie managerială. Am lucrat 20 de ani în companii românești și multinaționale, am avut propria afacere, am învățat continuu cum să fac lucrurile mai bine și să fiu cu ochii pe obiectiv. În 2015, în decembrie, m-am alăturat guvernului tehnocrat în poziția de consilier ministru pentru a ajuta. Salariul atunci era puțin peste 2.000 de lei. De atunci viața mea e publică. În 2017, în primul an de politică, Valeriu Nicolae ne-a ajutat pe câțiva dintre noii politicieni de la USR să înțelegem mai mult și mai repede noțiuni de filosofie politică, să discutăm despre concepte precum stat, guvern, libertate, justiție, lege și drepturi. Dorința de a înțelege mai multe m-a stimulat să urmez masterul PPE (Philosophy. Politics and Economics) în engleză la Facultatea de Filosofie a Universității București. Lucrarea de disertație am amânat-o.” Ulterior, ziarul Libertatea a scris că ministrul Apărării s-a încurcat în explicațiile privind studiile: în toate CV-urile sale a completat că a început facultatea la Universitatea Bioterra în 1996, când, de fapt, anul începerii studiilor ar fi fost 1995, conform documentelor obținute de publicație. Pe site-ul Ministerului Apărării, Ionuț Moșteanu este descris astfel în privința studiilor: „Este absolvent al programului de Filosofie, Politică și Economie al Universității din București (2018–2020), al Facultății de Management a Universității „Bioterra” (1996–1999) și al Facultății de Automatică a Universității Politehnica din București (1992–1995), fără a fi obținut la aceasta din urmă diploma de licență.” Moșteanu a spus pentru Libertatea că a abandonat Politehnica, deși intrase pe locul 45 la Automatică, deoarece „în anul II m-am apucat de muncă, ca să mă întrețin, în anul III alesesem specializarea roboți industriali, dar nu am mai terminat”. Ionuț Moșteanu - funcții publice deținute: • consilier al ministrului Transporturilor, între decembrie 2015 – mai 2016; • secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, între mai și octombrie 2016; • deputat de Argeș din partea USR, începând din 2016 și până în prezent; • a fost lider al grupului parlamentar al USR și membru în mai multe comisii de specialitate din Parlament: Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională; Administrație Publică; Transporturi; Sport; • a fost membru activ al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO; • viceprim-ministru și ministrul Apărării, începând din 23 iunie 2025 și până pe 28 noiembrie 2025. „La angajarea la Ministerul Transporturilor am prezentat o adeverință de absolvire de la Bioterra. Diploma am ridicat-o abia în 2018”, a mai răspuns Moșteanu, după ce a izbucnit scandalul studiilor din CV-ul său. Premierul Bolojan spune că este adeptul stabilitățiiPrim-ministrul Ilie Bolojan a vorbit joi seară despre situația în care se află ministrul Apărării, menționând că l-a încujarat pe Ionuț Moșteanu să „țină capul sus” deoarece a avut „o colaborare bună” cu el. Întrebat joi seară dacă se așteaptă la demisia lui Moșteanu, Bolojan nu a dat un răspuns concret și a făcut trimitere la sprijinul politic pe care ministrul îl are din partea USR. „Eu am încercat în toată această perioadă să nu lucrez cu CV-uri, să nu lucrez cu diplome, să nu mă duc să văd ce au absolvit miniștrii, ci am încercat să lucrez cu miniștri în funcție, încercând ca împreună, respectându-l pe fiecare în parte, să facem maxim posibil în condițiile date pentru guvern în ansamblu și, bineînțeles, pentru România”, a spus Ilie Bolojan, la Digi24. Mai mult, Bolojan a făcut referire la „frecvența prea mare de înlocuire a miniștrilor”. „Gândiți-vă că, dacă ai un ministru care stă câteva luni de zile sau un an de zile pe post, indiferent cine este acel ministru, n-are cum să livreze, pentru că îți trebuie timp să negociezi contracte, să pregătești contracte, să faci licitații cu proiecte”, a spus prim-ministrul. Pe de altă parte, Bolojan a spus că Moșteanu trebuie să explice mai bine problema studiilor. „E o problemă de respect față de colegi și am încercat în toată această perioadă, în afară de responsabilitatea pe care o am, de a menține un anumit standard într-o echipă, să fiu și un factor de coeziune și de a ține oamenii împreună în guvern”, a mai spus premierul, potrivit Digi24. Nereguli cunoscute în USR?Problemele legate de studiile lui Ionuț Moșteanu ar fi fost cunoscute în USR de ani de zile, potrivit fostului deputat Cornel Zainea. „Problema era din 2018, în plin război intern userist, când inconsecvențele din CV-ul lui Moșteanu erau subiect de glume zilnice în «Poiana lui Iocan» - grupul Facebook unde USR își spăla rufele murdare cu o sinceritate brutală”, spune fostul deputat USR, joi, într-o postare pe Facebook. „Moșteanu însă a avut mereu un talent rar: nu a lămurit nimic, dar a scăpat de toate. Atunci când ești șeful comunicării USR și membru în Biroul Național, ai butonul de «mute» pentru orice voce critică”, a menționat Cornel Zainea. Ionuț Moșteanu este al doilea vicepremier din Guvernul Bolojan care demisionează, după Dragoș Anastasiu. Acesta a plecat din Executiv pe 27 iulie. Motivul demisiei lui Anastasiu a fost că, timp de opt ani, angajați ai companiilor din grupul Eurolines, deținute de fostul vicepremier, ar fi plătit mită unui funcționar ANAF pentru a evita probleme fiscale. Documentele judiciare arată că Anastasiu știa de mita oferită inspectorului ANAF, în timp ce fostul demnitar a spus că singura sa calitate procesuală a fost de martor. În locul lui Dragoș Anastasiu a fost numită, pe 28 octombrie, Oana Gheorghiu. Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.