Ministerul Finanțelor lansează noi titluri de stat TEZAUR, cu dobânzi de până la 7,85%
Ministerul Finanțelor deschide luni cea de-a zecea ediție din acest an a programului de titluri de stat Tezaur, oferind dobânzi neimpozabile de până la 7,85%. Pot participa persoanele fizice care au împlinit 18 ani la data subscrierii. Sumele atrase prin această emisiune vor fi folosite pentru acoperirea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice, informează News.ro.