Președintele Nicușor Dan spune că România a intrat în UE nepregătită: ”Dar decizia de a intra a fost corectă”
Preşedintele României, Nicuşor Dan, crede că România era nepregătită în 2005 pentru aderarea la Uniunea Europeană. Decizia de aderare a fost însă una corectă, fapt care se vede în progresele făcute de ţara noastră în ultimii 20 de ani, a declarat Nicuşor Dan la Timişoara marţi, 30 septembrie. În prezent, România poate oferi expertiză cu privire la aderarea UE altor state, inclusiv Republica Moldova, a mai spus şeful statului.